Simt nevoia sa scriu. Simt nevoia sa ma descarc. Simt nevoia sa spun ceva. Habar nu am ce. Simt nevoia sa ma prabusesc si stiu ca nu am timp pentru asta, ca trebuie sa fiu rationala.
Ai plecat atat de repede si atat de brusc.
Nu am simtit niciodata in viata mea o astfel de tristete. Tristete pura si lacrimi care nu se opresc.
Sper ca exista raiul, pentru persoane ca tine, care poate nu au stiut mereu sa arate dar au incercat sa faca tot timpul bine. Sper ca exista, pentru oameni ca tine, care si-au enervat nepotii si care ii bateau la cap, doar pentru ca le voiau binele.
Pare ireal si imi pare rau ca nu stiu cum sa ma descurc cu asta, e prima oara cand cineva din familia mea atat de apropiat moare si nu realizez, efectiv nu pot. Ma simt ca un robot. Imi pare rau ca nu stiu ce ar trebui sa fac, cum sa ma port, ce sa fac la inmormantare. Sper doar sa iti fie bine acolo unde esti. Iti multumesc ca mi-ai spus mereu sa fiu optimista, deschisa si sa am incredere in mine. Te rog sa-mi dai putere.
Sper ca iti este bine, ca ne veghezi si ca te odihnesti in pace. O sa imi fie dor de tine. Te rog ajuta-ma sa stiu cum sa ma descurc cu asta.
No comments:
Post a Comment