.

O singura persoana din viata mea o sa regret cu adevarat ca am pierdut. Stiu ca am pierdut acea persoana pe buna dreptate, din greselile ei infinite si din greseala mea colosala, dar suntem oameni si gresim. Nimeni nu e sfant. E usor sa critici, dar am spus mereu ca oricine critica se va trezi la un moment dat, fara sa vrea, exact in situatia persoanei pe care a criticat-o. E usor sa vorbesti din afara, e greu sa intelegi, e greu sa ierti. Eu stiu. Multi o stiu. Ma bucura faptul ca situatiile rele din viata mea s-au acumulat la un moment dat pana in punctul in care am spus ca gata, eu nu sunt asa, m-am prostit de tot si trebuie sa-mi revin. Asta am si facut and I'm me again. De fapt, sunt more than me. Acum, cand cineva ma intreaba ce fel de persona sunt, pot sa spun cu mana pe inima ca sunt o persoana buna si nu rea, ca am integritate si ca dupa cate experiente am avut, nu mai gresesc. Dar nici nu mai accept greseala. Esentialul e ca si cand am facut rau si cand am facut bine, tot de la faptul ca voiam sa fac bine a inceput.

Ma gandesc uneori... Cat de copil sa fii? Cat de imatur sa fii sa faci porcariile pe care le-am facut eu sau sa accepti porcariile pe care le-au facut alte persoane si sa te enervezi si sa suferi ca prostul. Cat de prost sa fii sa tragi de o prietena/prieten/oricine cand vezi CLAR ca persoana aia nu te mai vrea langa ea. Daca iti spune ca te vrea, nu e acelasi lucru cu a-ti arata ca te vrea. Cat de idiot sa fii sa sari tot tu in ajutor cand persoana aia se vaita ca nu are pe nimeni, dar tot ea e prima care te-a lasat.

Cea mai mare calitate si cel mai mare defect al meu a fost si poate inca mai e putin, faptul ca nu am stiut sa plec. Am tinut de persoane, situatii, momente si sentimente si am crezut ca ceilalti vor face la fel. Am tinut la oameni si am fost buna cu ei si am crezut ca vor face la fel sau ca vor avea bunul simt sa nu se vaite cand ii tratez cum m-au tratat ei. E ciudat, ca atunci cand eu sufeream, parca nici nu ii afecta. Insa cand ei imi spuneau ca ii fac sa sufare, pe mine tot ma durea. How is that? Idk.

Nu mai sunt asa oricum. Tin la oamenii care merita. Punct. Nu accept greselile. Vreau principii si integritate. Vreau bunatate all over si chiar daca ceilalti sunt rai, le spun ca nu e bine. Uneori oamenii au nevoie sa le spui ca nu e bine. Sa le spui ca ai fost ca ei, ca nu e bun drumul pe care sunt. As fi vrut ca cineva sa-mi spuna si mie asta. Sa nu spuna toata lumea " Eh, asa e Andreea, mai nebuna " because there's good crazy and there's bad crazy and the bad crazy o sa-ti faca rau tot tie pana la urma. And there is a very fine line between bad crazy and good crazy.

Fiecare trebuie sa traim cu noi. Cu greselile noastre. Cu oamenii pe care i-am pierdut sau alungat intentionat. 

Stiu ca imi e mai bine asa. Nu-mi place sa simt o conexiune atat de puternica, cu un prieten, pentru ca stiu ca mereu eu ma voi implica mai mult, ala o sa fie ok o vreme, mie o sa-mi pese total, ala nu o sa-si mai dea interesul, nu o sa fie acolo si la ghinionul meu de pana acum o sa-mi faca si cacaturi gratis, iar apoi eu o sa vreau sa raspund inapoi si o sa sufere toata lumea si mai ales eu. 

Nu-mi place o conexiune puternica, cu cineva despre care nu stii daca va fi mereu acolo. Pentru ca orice s-ar spune, nu ai cum sa stii. Si eu am avut promisiuni facute, iar in final parca toate au fost nimic. Imi place cine sunt acum si incerc sa ma protejez de rautate, de dezamagire, de tristete. Nu le vreau. Nimeni nu le vrea. 

Nu-mi place o conexiune atat de puternica, dar mi-e dor sa o am. Mi-e dor sa ma uit in dreapta si sa vad ca si cealalta persoana rade la o gluma pe care nici n-am spus-o cu voce tare inca, doar pentru ca stie ce gandesc dupa privirea pe care o am. Ori pentru ca stie ca urmeaza sa fac una din glumele mele seci. Mi-e dor sa fiu certata cu persoana aia si totusi sa simt efectiv o conexiune. La propriu. Sa simt ca apartin.

Mi-e dor si regret ca am pierdut o singura prietenie. Nu regret ca am pierdut ultimii 2 ani in bataie de joc de prietenie, ci ca am pierdut primii 2 ani din acea prietenie.

Nu ne dam seama de multe ori cat de pretioase sunt anumite momente. Desi, aveam multe clipe in care ma gandeam " Bai, ce momente frumoase, astea sunt cele pe care o sa le tin mereu minte " ( ca atunci cand stateam pe banca si comentam porumbeii ). Insa chiar daca ne asteptam la rele, tot suntem socati de rele. 

Ce copii am fost in timpul liceului... Inca suntem, dar acele amintiri din liceu sunt la propriu amintiri de copii. E atat de adevarat faptul ca in 4 ani, niste copii devin oameni mari. E socant chiar. 

Liceul chiar e cea mai frumoasa perioada. A fost extraordinara. Parca a fost efectiv un alt film din viata mea. Aveam atata energie si eram atat, dar atat de yolo. Nu-mi pasa de nimic. Eram yolo la modul periculos chiar si de acea parte ma bucur ca am scapat cu bine.

Chiar am invatat in anii astia ca trebuie sa las efectiv cacaturile. Cu totul. In secunda 2. Sa fac bine. Orice ar fi, sa fac bine, nu rau. Imi iese si ma bucur. Doamne ajuta sa fie totul bine.

Revenind, o singura prietenie imi pare rau ca am pierdut si desi nu-mi place sa am o conexiune atat de puterinca, imi e dor de ea. Oricum, acea persoana, asa cum era ea in mod normal nu cea in care s-a transformat, o sa ramana in inima mea forever and ever, pentru ca stiu ca niciodata nu o sa mai gasesc o astfel de prietenie. Efectiv o simt.

Am cunoscut multe persoane extraordinare totusi. Multe. Speciale. Extraordinare. Oricat de rau a fost, ma bucur ca le-am cunoscut, pentru ca am avut enorm de multe de invatat despre oameni si mai ales despre mine. Desi cu tot raul, le multumesc, pentru ca am invatat astfel sa fac doar bine.