~

Am avut festivitatea de absolvire vineri si EVIDENT ca nu am avut timp sa scriu, iar.

Un singur cuvant: WOW

Stiu ca multora nu li se pare mare lucru faptul ca au festivitate de absolvire la sfarsit de liceu sau ca au balul, insa eu asa sunt, ma entuziasmez cam din orice chestie si la orice cliseu.

A fost atat dar atat de frumos, de dragut si de emotionant ! A fost una din zilele alea in care esti fericit ca traiesti, in care grijile nu exista, in care prezentul e tot ce conteaza.

In ultima vreme am fost extrem de stresata, m-am gandit doar la viitor, la ce sa fac, cum sa fac, cand sa fac.

O zi ca asta m-a ajutat enorm.

Fericita si implinita. Astea ar fi cuvintele care pot descrie starea mea din acea zi.

Tot momentul absolvirii, cu tot ce a presupus el, a fost extrem de emotionant- de la defilare, cu marea de robe din fata mea care aratau superb; la caterinca cu fetele ca totul va fi chill; la momentul in care am intrat in sala de cinema ( jur ca ma simteam ca in High School Musical cand urcam scarile ). De la melodia liceului care era inauntru, la faptul ca parintii si bunicul meu au fost acolo, la momentul cand a trebuit sa urcam pe scena. Mama imi daduse mesaj ca ii vine sa planga, ca nu-i vine sa creada ce repede am crescut ( You know shit is serious when my mom cries, 'cause she NEVER cries ).

Am fost ultima clasa care a urcat pe scena, eu si prietenele mele ne tineam toate de mana si tremuram. Ma emotionez chiar si acum ori de cate ori vad filmarea. Din afara probabil parea doar ca suntem fericiti cu totii, dar de fapt simteam o multime de lucruri. Imi tremurau picioarele pentru ca ma gandeam ca am ajuns la momentul asta, pentru ca nu imi venea sa cred cat am crescut, ca fac 19 ani, ca urmeaza facultatea si ca cea mai frumosa perioada din viata mea a ajuns la final. Ma gandeam ca o sa plecam pe drumuri separate, chiar daca unele dintre noi vom merge la facultate impreuna, nu vom mai fi toti 12, grupuletul nostru. Ma gandeam ca acestia sunt ultimii mei ani in Romania, ultimii 3 ani, iar mai tarziu in ziua aceea mi-au dat lacrimile cand m-am gandit la faptul ca nu o sa mai locuiesc in casa mea, nu o sa mai dorm in patul meu in care cred ca mi-am petrecut dormind mai mult de jumatate din viata =)))), nu o sa mai fiu langa fratele meu, care e efectiv cel mai pretios lucru pe care l-am avut vreodata in viata mea, pe care probabil nu o sa apuc sa-l vad crescand si care mereu imi spune ca daca plec din tara pleaca si el, ca nu vrea sa stea fara mine. Imi vine sa plang. Toate lucrurile pe care am vrut sa le fac... Le vine vremea usor, usor... iar tot ce vreau eu e ca totul sa se opreasca.

Revenind, mi-am luat diploma uhuuuuu. Cand diriga a spus ca suntem oficial " fosti elevi ai Colegiului National Spiru Haret " am crezut ca o sa am o mini-criza de plans. Ne-am imbratisat toate, me and my girlfriends, pe scena si a fost cel mai dragut moment.

Coboram de pe scena si Martha imi spunea " Hai ca a fost ok, n-am plans. "

Nu mi-am dat seama pana in acel moment cat de norocosi am fost sa fim ultima clasa care si-a luat diplomele. Am fost norocosi deoarece tot momentul a fost cu atat mai magic, cu cat imediat cum am coborat de pe scena a inceput imnul si apoi a fost clipa in care am aruncat in sus palariile. Emotiile au venit pur si simplu una peste alta.

Am aruncat palariile, iar apoi toata lumea a inceput sa se imbratiseze. Prietenele mele ma luau in brate si au inceput sa planga, eu incercam sa fiu chill, insa imbratisarile au tot urmat, toata lumea plangea si am inceput sa plang si eu ( ceea ce n-am crezut vreodata ca o sa fac, like, really ). Nu voiam sa se termine. Ne strangeam toate in brate atat de tare doar ca sa mai prelungim momentul, ne spuneam succes pentru tot ce va urma si nu ne venea sa credem ca s-a terminat. 

Am avut in 2 ani amintiri si rasete din plin. Ele mi-au facut anii de liceu frumosi si relaxati intr-un moment in care I had a true war in my mind. Am observat in anii astia, inca o data, cat de important este sa ai in jurul tau persoane care sunt ca tine, dar si persoane care sunt fix opusul tau- care rad din orice si se crizeaza din prostii, pentru ca asa vezi cat de simpla e viata in ochii altora si astfel devii si tu mai chill, te bucuri din lucruri simple. Ele m-au ajutat si m-au invatat sa fac asta. Evident ca au parti rele, dar partile lor bune au fost totul pentru ca au venit atunci cand aveam cea mai mare nevoie de o schimbare. Conversatiile deep nu sunt totul, conversatiile inutile sunt si ele importante.

... Plangeam, mama m-a luat si ea in brate si mi-a spus ca ma asteapta Gabi ( fix de asta aveam nevoie, ca sa plang si mai rau :)) ), care m-a luat in brate in timp ce plangeam. Tot momentul era atat de trist, mi-am amintit de banchetul de sfarsit de a8a cand am dansat imbratisate, plangand. Totul era atat de trist dar atat de frumos.

Am facut poze si am iesit afara, unde iubitul meu ma astepta cu un buchet de trandafiri- cea mai frumosa surpriza, nu am spus dar fusese singurul cadou de absolvire pe care mi-l doream. Un buchet de trandafiri and nothing more. Normal ca imediat cum ne-am intalnit am devenit hiperactiva si am inceput sa povestesc totul si sa vorbesc incontinuu, ca o moara stricata ( as I always do ). 

Gabi si Andreea au alergat sa-l imbratiseze pe Vlad si l-au tinut in brate vreun minut, ceea ce a fost iar o chestie kinda sad pentru ca mi-a amintit de toate intamplarile care au fost si nu stiu daca vor mai fi.

Intr-un final, a urmat momentul mult asteptat- vinul, mancarea, pozele si caterinca de dupa. Totul a fost efectiv magic. Eram cu totii la masa si eram atat de fericiti.

Nu am cuvinte efectiv... Ma gandesc ca mai e balul si gata. Se termina liceul. Liceul. Anii de adolescenta. Perioada in care esti nebun but it's ok. Perioada in care am baut aproape de coma ( 1 data ), in care am fost parasita si inselata si in care oricine a avut chef si-a batut joc de mine, perioada in care am invatat sa renunt la tot ce e toxic, perioada in care am invatat cat de imprtant e sa stii cine esti si cat de important e sa-ti respecti intotdeauna principiile, pentru ca oricum extrem de putini te vor intelege si nu trebuie sa te justifici; perioda in care am invatat ca nu conteaza " cum li se pare altora ", ci trebuie sa te faca pe tine fericit; perioda in care am invatat ca e mai ok sa spui " nu " atunci cand vrei sa spui " nu ", decat sa spui " da " si sa regreti dupa; perioda in care am invatat ca trebuie sa risti, sa faci ceea ce vrei, sa fii spontan si sa nu eziti; perioada in care am invatat ca trebuie sa le fii extrem de recunoscator celor care au fost acolo in fiecare secunda si sa-i dai dracu pe cei care n-au fost, take a deep breath and move on; perioda in care am invatat ca rasul si persoanele care te fac sa razi chiar te scot din depresie; perioada in care am petrecut ( mult dupa parerea unora, prea putin dupa parerea mea ), am baut atat cat sa ma ametesc pentru prima data, am fumat, am dansat, am fost pentru prima data singura la mare, am iubit din toata inima pe cine nu trebuia si am iubit din toata inima pe cine trebuia; perioda in care am invatat sa iert; perioada in care m-am dezvoltat ca persoana; perioada in care, in sfarsit, iubirea vietii mele s-a gandit sa fie impreuna cu mine :))); perioada in care am sustinut cele mai importante si emotionante examene; perioada in care am avut fail-uri, in care am facut cele mai rele greseli, dar in care am luat si cele mai bune decizii; perioada in care mi-am luat carnetul si masina mea mare si frumoasa; perioada in care am devenit majora; perioada in care am invatat sa ignor si sa trec peste criticile parintilor mei sau ale oricui, in care am invatat ca decat sa te certi mai bine taci si lasi omul celalalt sa se certe singur ca sa pleci linsitit, fara nervi, mai departe; in care am invatat ca gelozia trebuie sa existe doar pentru cei care vor intelege ca tii la ei din toata inima si de aia esti gelos pe orice- pentru ca iti este frica; in care am invatat sa accept  faptul ca sunt om, gresesc si e normal- nimeni nu e perfect; in care am cunsocut persoane ca mine si persoane care credeam ca sunt ca mine; in care inca am prieteni care sunt aici de 14 ani; in care cel mai bun prieten al meu a ajuns sa fie persoana pe care nu am suportat-o deloc la inceput; in care am invatat sa ma descurc singura; in care am fost extrem de implinita, pe toate planurile; in care totul a fost confuz si totul a avut sens.

As putea sa scriu o gramada, dar... * acel moment ( trist ) cand ai de invatat *

Nu am vrut sa cresc. Mereu am zis ca mi-ar fi placut sa am 16-17 ani pentru totdeauna. Timpul trece prea repede.

O sa pierd pozele astea probabil, asa cum am pierdut multe altele, deci le voi lasa aici, sa fie pentru totdeauna ca amintire. O sa-mi fie extrem, extrem, extrem de dor.