~

" Ar fi vrut sa il poata iubi pentru totdeauna. Nici macar nu exagera cand gandea asta, o spunea cu inima deschisa si lacrimi in ochi. 

Uneori isi amintea fragmente din toate momentele pe care le-au petrecut impreuna, alteori prefera sa se distraga, sa nu se gandeasca.

Ar fi vrut ca el sa vada cum doare, sa vada cat a dat-o peste cap. Alteori credea ca e mai bine ca el sa nu vada: daca ar vedea, oricum nu ar intelege. 

Totusi, nu stia de ce era atat de afectata. Nu stia de ce, dupa atata timp, nu il poate uita. Nu intelegea de ce, dupa atata timp inca iubeste ochii verzi-caprui din cauza carora a adormit plangand ani in sir.

Se uita pe geam. Ninge. Oare il va uita la un moment dat? De cate ori nu a stat cu capul lipit de acelasi geam ca si acum, gandind exact acelasi lucru? Oare cand se va termina totul, cand se vor epuiza sentimentele? Stia si stie si acum ca nu e ceva ce poti opri, dar ar fi vrut raspunsuri la intrebari. Oare il va uita vreodata? O vara, un an, 2 veri, 2 ani, 3 veri... 

Dar fericita? Oare va fi vreodata fericita? Oare va mai privi vreun chip in felul in care il privea pe al lui, iar in acel moment sa simta atata caldura si iubire? 

Oricum isi deschide mereu inima, mereu cand spune ca nu o va mai face, isi deschide inima si este dezamagita. De multe ori isi doreste sa nu o mai intrebe pe ea lumea "de ce" e atat de data peste cap, atat de nesigura; si-ar dori sa il intrebe pe baiatul acela inalt si frumos pe care l-a cunoscut acum mult timp si care niciodata nu a vazut ce simtea ea cu adevarat; baiatul care a indepartat-o atunci cand il iubea cel mai mult si pe care nu-l va ierta niciodata. Insa degeaba l-ar intreba pe el... Nu ar sti ce sa le raspunda, pentru ca niciodata nu a lasat-o pe ea sa-i arate cat de mult il iubea.

Iar ea se gandeste mereu ca nu va mai gresi asa cum a gresit la el, ca nu va mai lasa garda jos; insa atunci cand pare ca are totul sub control, se indragosteste iar. "